Consultație medicală online pentru managementul obezității
Evaluare endocrinologică și metabolică pentru persoanele cu suprapondere sau obezitate.
Plan personalizat de management al greutății și, după caz, de tratament.

Pentru cine este potrivită consultația
Consultația se adresează persoanelor care:
- au un IMC ≥ 30 kg/m²;
- au un IMC ≥ 27 kg/m² și alte probleme asociate greutății (de exemplu hipertensiune, prediabet, diabet, dislipidemie sau apnee în somn);
- au dificultăți persistente în scăderea în greutate;
- doresc o evaluare medicală înainte de a începe orice program de slăbire;
- au diabet zaharat de tip 2 și doresc o evaluare diabetologică sau endocrinologică pentru optimizarea tratamentului și managementul riscului metabolic.
IMC (Indicele de Masă Corporală) este un indicator oficial care măsoară raportul dintre greutatea și înălțimea unei persoane. Formula matematică a IMC este:
IMC = Greutate (kg) / [Înălțime (m) × Înălțime (m)]
De exemplu, pentru o persoană cu o greutate de 70 kg și o înălțime de 1.75 m, calculul este: 70 ÷ (1.75 × 1.75) = 22.85.
Consultația nu este destinată obținerii unei rețete la cerere. Orice tratament medicamentos poate fi luat în considerare doar după evaluarea medicală completă și dacă există indicație clinică.
Dacă nu te încadrezi în criteriile de mai sus, solicită consult endocrinologic online clasic, fără a fi nevoie să realizezi toate analizele medicale de mai jos în prealabil. Medicul îți poate indica ce investigații sunt necesare pentru tine.
Pacienții cu diabet zaharat de tip 2 pot beneficia, de asemenea, de consultație diabetologică sau endocrinologică pentru evaluarea controlului glicemic, identificarea factorilor metabolici asociați și stabilirea unui plan terapeutic adaptat. În funcție de situația clinică, medicul poate recomanda investigații suplimentare, modificarea stilului de viață sau ajustarea tratamentului, conform ghidurilor clinice și indicațiilor aprobate.
Ai întrebări despre obezitate sau despre opțiunile terapeutice disponibile?
Medicii endocrinologi pot evalua cauzele excesului ponderal și pot recomanda, atunci când este indicat, un plan personalizat de management al obezității.
Cum funcționează consultația online
- 1
Efectuează analizele medicale necesare
Consultă lista de mai jos.
- 2
Consultație online
Consultația poate avea loc online text sau video, în funcție de preferința ta.
- 3
Primești recomandările medicale
Poți primi recomandări pentru nutriție, monitorizare și, dacă este indicat medical, opțiuni terapeutice adecvate cazului tău.
Analize medicale necesare pentru stabilirea planului terapeutic
Pentru a evalua cele mai bune opțiuni terapeutice și eligibilitatea pentru tratament medicamentos pentru pierderea în greutate, sunt necesare următoarele analize și investigații medicale realizate în prealabil consultului de specialitate.
Analize de sânge:
- generale: hemoleucogramă, CRP;
- metabolism glucidic: glicemie matinală, insulină, HOMA-IR, HbA1c, acid uric;
- profil lipidic: colesterol total, LDL-colesterol, HDL-colesterol, trigliceride;
- profil hepatic: TGO, TGP, GGT, bilirubină totală și bilirubină directă;
- pancreas: amilază, lipază;
- funcție renală: uree, creatinină;
- endocrinologie: profil tiroidian (TSH, FT4).
Investigații imagistice:
- ecografie abdominală, cu atenție asupra colecistului și pancreasului;
- ecografie tiroidiană.
Informații despre greutate, înălțime, circumferința abdominală.

Află dacă există opțiuni terapeutice potrivite pentru tine
- Consultația poate avea loc online, prin text sau video, în funcție de preferința ta.
- Evaluarea este realizată de medici endocrinologi și diabetologi.
- Consultația nu este destinată obținerii unei rețete la cerere.
Plan personalizat stabilit de medic
Cauzele obezității
Excesul ponderal nu are întotdeauna o singură cauză. Creșterea în greutate poate fi influențată de:
- factori genetici;
- tulburări endocrine;
- afecțiuni metabolice;
- tratamente medicamentoase;
- factori psihologici;
- stil de viață și obiceiuri alimentare.
Din acest motiv, alegerea unei strategii de tratament trebuie realizată numai după evaluarea unui medic.
Ce opțiuni de tratament pot fi luate în considerare
În funcție de evaluare, medicul poate recomanda:
- consiliere nutrițională și modificări ale stilului de viață;
- tratamentul unor dezechilibre metabolice sau endocrine identificate;
- programe structurate de management al greutății;
- anumite tratamente medicamentoase aprobate pentru managementul obezității, inclusiv terapii injectabile care acționează pe căile hormonale implicate în reglarea apetitului și a metabolismului, atunci când există indicație medicală și după evaluarea riscurilor și beneficiilor;
- trimitere către alte specialități, dacă este necesar.
Important: alegerea tratamentului aparține exclusiv medicului și se face individual, pe baza consultației și a investigațiilor medicale.
Dieta și activitatea fizică
Pentru multe persoane, primul pas îl reprezintă optimizarea alimentației, somnului și activității fizice.
Consiliere comportamentală
Identificarea factorilor care influențează comportamentele alimentare poate contribui la atingerea unor obiective sustenabile pe termen lung. Este recomandat să acordați atenție obiceiurilor de mâncat pe fond emoțional, precum și contextelor sociale și emoționale care favorizează supraalimentarea. Puteți lua în considerare de asemenea consiliere psihologică online.
Suplimente alimentare pentru scăderea în greutate
Deși multe dintre acestea nu au dovezi științifice solide care să le susțină eficacitatea, există și unele suplimente sau compuși naturali care au fost evaluați în studii clinice ce sugerează un beneficiu metabolic. Un exemplu este berberina, pentru care s-au observat efecte favorabile asupra controlului glicemiei, sensibilității la insulină și o contribuție modestă la scăderea în greutate la unele persoane, în special atunci când este asociată cu modificări ale stilului de viață.
Important: suplimentele alimentare nu sunt evaluate la fel de riguros ca medicamentele. Unele produse pentru slăbit pot conține ingrediente nedeclarate, doze variabile de substanțe active sau compuși cu potențial toxic și pot interacționa cu alte tratamente. Din acest motiv, utilizarea oricărui supliment destinat scăderii în greutate ar trebui discutată în prealabil cu medicul, pentru a evita riscurile și pentru a alege produse cu un profil de siguranță cât mai bun.
Tratament medicamentos
În anumite situații, conform indicațiilor medicale și criteriilor de eligibilitate, medicul poate lua în considerare tratamente medicamentoase aprobate pentru managementul obezității.
Aceste tratamente pot include diferite mecanisme de acțiune:
- terapii injectabile care acționează asupra hormonilor implicați în reglarea apetitului și a senzației de sațietate. Aceste medicamente pot ajuta la reducerea poftelor, reducerea aportului alimentar și la obținerea unei scăderi semnificative în greutate atunci când sunt asociate cu modificări ale stilului de viață. Acestea sunt de regulă administrate sub formă de injecții subcutanate săptămânale;
- tratamente administrate pe cale orală, care pot fi utile în anumite situații, însă, în general, eficacitatea lor este mai redusă comparativ cu terapiile injectabile.
Necesitatea unui astfel de tratament, alegerea acestuia și monitorizarea sa sunt stabilite exclusiv de medic. Medicația pentru obezitate trebuie privită ca o completare a schimbărilor stilului de viață, nu ca un înlocuitor al acestora.
Obezitatea este considerată o boală cronică, iar tratamentul medicamentos este adesea utilizat pe termen lung pentru menținerea rezultatelor obținute. Totuși, durata tratamentului diferă de la o persoană la alta. În unele cazuri, persoanele care reușesc să adopte și să mențină schimbări importante ale stilului de viață pot reduce sau chiar întrerupe tratamentul, sub supravegherea medicului. Decizia este individualizată și depinde de evoluția greutății, de prezența complicațiilor asociate și de riscul de recădere ponderală.
Ca orice medicament, tratamentele pentru obezitate au efecte adverse asociate, precum și contraindicații, astfel că nu sunt potrivite pentru toate persoanele. Alegerea tratamentului trebuie făcută împreună cu medicul, în funcție de istoricul medical și de obiectivele terapeutice.
Intervenții chirurgicale
În cazurile de obezitate severă sau complicații asociate, medicii pot recomanda intervenții chirurgicale bariatrice. Printre procedurile utilizate se numără:
- Bypass gastric (Roux-en-Y): stomacul este micșorat și conectat direct la intestinul subțire, reducând cantitatea de alimente consumate și absorbția caloriilor.
- Manșon gastric (gastrectomie longitudinală): o mare parte din stomac este îndepărtată, rezultând un stomac mai mic, în formă de tub.
În anumite situații pot fi utilizate și proceduri endoscopice, precum balonul intragastric.
Alte intervenții terapeutice
Pentru anumite categorii de pacienți pot fi recomandate investigații suplimentare, monitorizare multidisciplinară sau evaluare în centre specializate.

Consult nutrițional
Consilierea nutrițională susține orice plan de management al greutății.
- Un aport nutrițional adecvat susține funcțiile organismului, menținerea masei musculare și sănătatea sistemului osos.
- Merită acordată atenție obiceiurilor de mâncat pe fond emoțional, precum și contextelor sociale care favorizează supraalimentarea.
- Poate fi luată în considerare și consilierea psihologică online.
Întrebări frecvente
Consultația are rolul de a evalua starea de sănătate și eligibilitatea pentru diferite opțiuni terapeutice. Orice recomandare medicală este stabilită individual, în funcție de situația clinică.
Nu. Managementul obezității este individualizat, iar opțiunile terapeutice diferă de la un pacient la altul.
Decizia terapeutică aparține medicului și se bazează pe indicații medicale, contraindicații, istoricul pacientului și recomandările ghidurilor clinice.
Da. Managementul obezității este un proces medical care poate necesita reevaluări periodice și ajustarea planului terapeutic. Recomandăm control medical lunar și consult nutrițional, pentru a asigura un aport nutrițional adecvat, care să susțină funcțiile organismului, menținerea masei musculare și sănătatea sistemului osos.
Da. În anumite situații, medicul poate recomanda tratament medicamentos pentru managementul obezității, în special persoanelor cu IMC de cel puțin 30 kg/m² sau celor cu IMC de cel puțin 27 kg/m² și complicații asociate excesului ponderal. Aceste tratamente trebuie utilizate împreună cu modificări ale stilului de viață și doar sub supraveghere medicală.
Important
Acest material promovează un serviciu medical de consultație și evaluare pentru managementul obezității. Informațiile prezentate au scop informativ și nu reprezintă recomandare de utilizare a unui medicament. Eventuala inițiere, modificare sau întrerupere a unui tratament se face exclusiv de către medic, în urma consultației și a evaluării clinice și paraclinice.
/498x114/landing-page/medic-chat-logo-new.png)