Dr. Maria Lupu

Dr. Maria Lupu

Spitalul Sfântul Constantin Brașov

Neurologie pediatrică, Medic Specialist

Scrie întrebare Cum funcționează?

Sumar

Titlu profesional

Medic Specialist

Specializare

Neurologie pediatrică

Experiență

9 ani

Despre mine

Sunt medic specialist neurolog pediatru, doctor în medicină și cu competență în electroencefalografie (EEG). De 9 ani îmi desfășor activitatea în domeniul neurologiei pediatrice, evaluând și îngrijind nou-născuți, sugari, copii și adolescenți cu o gamă variată de afecțiuni neurologice. Parcursul meu profesional a inclus activitate clinică în cadrul Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, unde am efectuat gărzi de linia I și am avut oportunitatea de a îngriji copii cu patologii neurologice complexe. În paralel, am desfășurat activitate didactică în calitate de asistent universitar, implicându-mă în pregătirea viitorilor medici. Dincolo de activitatea din cabinet și din spital, cred cu tărie în rolul educației medicale. În ultimii ani, am construit o comunitate online de aproape 50.000 de persoane pe platformele Instagram și Facebook, unde ofer informații medicale bazate pe dovezi și explic, pe înțelesul părinților, subiecte legate de dezvoltarea copilului.

Loc de muncă

Spitalul Sfântul Constantin Brașov

Str. Lungă, nr.4

Experiență profesională

Medic rezident
Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu " București
2018 - 2025

Asistent Universitar
Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila " București
2020 - 2025

Medic de gardă linia 1
Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu" București
2022 - 2025

Medic Specialist Neurolog Pediatru
Spitalul de urgență pentru copii, Brașov
2025 - 2026

Medic Specialist Neurolog Pediatru
Spitalul Sf. Constantin
2025 - prezent

Activitate

Utilizatori mulțumiți: 100%
Am ajutat 2 oameni
1 Testimoniale
Timp de răspuns: <2 ore ore (estimat)
Acest timp este estimat folosind cele mai recente răspunsuri. Ocazional poate fi mai mare sau mai mic decât intervalul afișat.

Certificări

Competență în electroencefalografie

Membru

European pediatric neurology society

Societatea Română de Neurologie Pediatrică

Educație

Licență
Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj Napoca
2011 - 2017

Doctor în Științe Medicale
Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București
2019 - 2025

Testimoniale de la alți utilizatori

Horatiu
Va mulțumesc pentru mesaj. Am fost intre timp cu ea la un consult si raspunsul a fost acelasi. Intradevar, pe internet circula foarte multe videoclipuri cu probleme, lucru care ne-a speriat , insa pentru siguranta am apelat la dumneavoastra. Ne-am linistit O vară superba va dorim!