fbpx

Abcesul dentar

Publicat pe 9 iunie 2020

Actualizat pe 15 septembrie 2021

Abcesul dentar reprezintă o acumulare de puroi care se formează la rădăcina dinților, pe gingii sau în oasele care au rolul de a susține dantura. Ca și în cazul celorlalte tipuri de abcese, este cauzat de o infecție bacteriană.

Ai nelămuriri cu privire la cazul tău?

Întreabă unul dintre cei peste 400 de doctori online

Rapid și ușor. Doctori verificați. Confidențial și anonim.

Scrie o întrebare

Ce este abcesul dentar?

Abcesul dentar este cauzat de o bacterie, care a provocat o infecție în cavitatea bucală, la baza dinților sau gingiilor. Abcesele dentare pot fi o consecință a unei igiene precare la nivelul cavității bucale.

Abcesul dentar poate cauza dureri moderate sau chiar severe, care se pot extinde spre urechi sau gât. Abcesul dentar trebuie tratat cât mai repede, deoarece dacă este lăsat netratat, se poate extinde și chiar transforma într-o afecțiune mai gravă, care poate chiar pune viața în pericol.

Abcesul dentar poate fi de trei feluri:

  • Abces periapical. Acesta este un abces localizat învârful rădăcinii unui dinte.
  • Abces parodontal. Acesta este un abces localizat pe gingie lângă rădăcina unui dinte, care se poate extinde în țesut sau la nivelul osului din jur.
  • Abces gingival. Acesta este un abces pe gingii.

Cauzele abceselor dentare

În general, cavitatea bucală este un loc în care pătrund foarte ușor bacterii. Acestea pot forma un strat lipicios pe dinți, numit placă bacteriană. Dacă igiena la nivelul gurii este precară, acizii produși de bacteriile din placă pot deteriora dinții și gingiile, ducând la apariția cariilor dentare sau bolilor gingivale.

Următoarele situații pot crește șansele de a dezvolta un abces dentar:

  • Igienă orală slabă – Placa se poate acumula pe dinți dacă igiena dvs. nu este corespunzătoare.
  • Consumul excesiv de băuturi zaharoase – Aceste băuturi pot favoriza creșterea bacteriilor și pot provoca abcese.
  • Leziuni sau intervenții chirurgicale anterioare la nivelul dinților sau gingiilor – Bacteriile pot pătrunde prin orice parte deteriorate ale dinților sau gingiilor
  • Sistemul imunitar slăbit – În această categorie sunt incluse persoanele cu anumite afecțiuni de sănătate subiacente, cum ar fi diabet, și cei care administrează tratamente cu steroizi sau împotriva cancerului.

Simptome abcesului dentar

Simptomele asociate abcesului dentar pot include:

  • Durere care se resimte în ureche, maxilar și gât, pe aceeași parte cu zona unde este localizat abcesul;
  • Durere pulsantă și intensă la nivelul dintelui sau gingiei afectate, care poate surveni brusc și se înrăutățește treptat;
  • Roșeață și umflături la nivelul feței;
  • Sensibilitate la nivelul dinților;
  • Umflarea gingiilor;
  • Sensibilitate la alimente și băuturi;
  • Respirație urât mirositoare;
  • Gust neplăcut în gură.

Ca și în cazul celorlalte tipuri de abcese, dacă infecția se răspândește, poate apărea febra și puteți avea o stare generală de rău. În cazuri grave, este posibi să nu puteți să deschideți complet gura și puteți aveți dificultăți la înghițire sau de respirație.

Ce trebuie să faceți dacă aveți un abces dentar?

Este indicat să mergeți la un dentist cât mai curând posibil dacă credeți că suferiți de un abces dentar. Evitați să mergeți la medicul de familie, deoarece nu poate face nimic pentru a vă ajuta.

Dacă nu puteți ajunge în timp scurt la medicul dentist, puteți controla durerea cu ajutorul calmantelor. De exemplu, ibuprofenul este un calmant utilizat frecvent în cazul abceselor dentare. Anumite persoane nu pot administra ibuprofen din diferite motive medicale, iar în acest caz, se recomandă paracetamolul sau aspirina. Cu toate acestea, aspirina nu trebuie administrată copiilor sub 16 ani.

Dacă un singur analgezic nu calmează durerea, puteți administra și paracetamol și ibuprofen, având grijă să nu depășiți dozele indicate în prospect. Acest lucru este sigur pentru adulți, dar nu și pentru copiii sub 16 ani. De asemenea, este indicat să:

  • Încercați să mâncați folosind cealaltă parte a gurii, unde nu este localizat abcesul;
  • Evitați mâncărurile și băuturile care vă întețesc durerea;
  • Utilizați o periuță de dinți moale.

Aceste măsuri vă pot ajuta să vă ameliorați simptomele temporar, dar aceste sfaturi nu trebuie să substituie mersul la dentist. În cazul în care doriți o a doua opinie medicală privind un eventual abces dentar, puteți adresa o întrebare pe aplicația Medic Chat unui medic dentist.

Tratament

Abcesele dentare se tratează prin eliminarea sursei infecției și de obicei, este necesară drenarea puroiului.

În funcție de locația abcesului și cât de severă este infecția, tratamentele posibile includ:

  • Drenajul puroiului – O procedură prin care se îndepărtează abcesul de la rădăcina unui dinte afectat sau din locația unde se situează abcesul.
  • Îndepărtarea dintelui afectat (extracție dentară) – Acestă procedură poate fi necesară dacă alte metode de tratament nu au efect.
  • Incizie și drenaj – Se realizează o incizie în gingie pentru a drena abcesul.

De obicei, pentru aceste proceduri se folosește un anestezic local pentru a amorți zona. Operațiunile mai ample se efectuează sub anestezie generală. Antibioticele nu sunt prescrise în mod obișnuit pentru abcese dentare, dar pot fi utilizate dacă infecția se răspândește sau este deosebit de severă.

Prevenirea abceselor dentare

Puteți reduce riscul de a dezvolta abcese dentare menținând dinții și gingiile cât mai sănătoase. Pentru a face acest lucru, trebuie să:

  • Folosiți ață dentară sau o perie interdentală cel puțin o dată pe zi pentru a curăța între dinți și sub linia gingiilor;
  • Periați dinții cu o pastă de dinți cu fluor de două ori pe zi – cel puțin două minute de fiecare dată;
  • Evitați să clătiți gura cu apă sau apă de gură imediat după periere, deoarece apa poate îndepărta stratul fin de pastă de dinți de pe dinți;
  • Evitați băuturile zaharoase – în special între mese sau cu puțin timp înainte de culcare
  • Consultați medicul stomatolog în mod regulat – stomatologul vă poate sugera cât de des ar trebui să faceți un control, în funcție de sănătatea dumneavoastră orală

Întrebări frecvente dspre abcesele dentare

1. Abcesul dentar trece de la sine?

Aceste infecții nu dispar singure, așa că este important să consultați medicul stomatolog dacă credeți că aveți un abces. Dacă nu este tratat, acesta se poate răspândi în maxilar sau în alte zone ale capului sau gâtului.

2. Cum arată și simte un abces dentar?

În caz de abces dentar, există o umflătură pe țesutul gingiei umplută cu puroi. Aceasta arată ca un coș în apropierea dintelui afectat. Alte semne ale unui abces dentar sunt un gust rău sau un miros urât în gură. Umflarea feței, maxilarului sau ganglionilor limfatici din jur semnalează adesea o infecție în creștere.


[1] NHS [2] Healthline [3] Studiu privind abcesul dentar

Articol redactat de Adrian Stoianovici

Scroll to Top