fbpx
cover_birou

Care sunt efectele negative asupra sănătății determinate de lucratul la birou?

Publicat pe 27 august 2020

Actualizat pe 6 august 2022

Cei mai mulți dintre noi ne dorim să lucrăm într-un mediu curat, în clădiri frumoase cu multe etaje, într-un birou deschis, cu tehnologie de ultimă generație, dar în majoritatea cazurilor aceste meserii implică statul pe scaun ore intregi, uneori peste program, în fața unui calculator, de cele mai multe ori fără lumină naturală, într-un mediu închis, ventilat cu aer condiționat, în prezența mai multor zeci de colegi.

Articol redactat de

Medic Specialist Medicină de familie

Scrie o întrebare

Astfel de condiții de lucru deschise au fost create pentru a facilita comunicarea, interacțiunea între colegi și lucrul în echipă, aparent într-un mediu comfortabil, însa uneori pot fi și o adevărată corvoadă, iar cei care lucrează în birouri pot cădea victimele unor afecțiuni cronice. Printre cele mai frecvente sunt problemele la coloana vertebrală si durerile de spate, creșterea în greutare și obezitatea, problemele de vedere și mult discutata suprasolicitare sau asa-numitul sindrom  burnout.

Ce se întâmplă cu coloana noastră?

Coloana vertebrala
Curburile coloanei vertebrale

Coloana vertebrala prezintă patru curburi fiziologice:

  • două curburi cu convexitate anterioară, numite si lordoze, cervicală și lombară;
  • două cu convexitatea posterioară, cifoza toracală și pelvină.

    Uneori se poate observa exagerarea curburilor fiziologice, alteori ștergerea lor sau chiar inversarea curburilor. Aceste deviații pot fi reductibile, funcționale, intrând în categoria atitudinilor vicioase sau deformații structurale care sunt determinate de afecțiuni ce modifică forma corpilor vertebrali.

Afecțiuni care afectează pe termen lung coloana vertebrală

Cervicalgia

Cervicalgia

Este o durere care își are originea, în majoritatea cazurilor, la nivelul coloanei vertebrale cervicale, când poziția este incorectă și forțată pentru o lungă perioadă  de timp. Această afecțiune poate fi cauzată și de un exces de efort fizic. Se manifestă prin :

  • furnicături;
  • slăbiciune;
  • pierderea mobilității;
  • dureri de cap;
  • amețeli;
  • lipsă de echilibru;
  • uneori poate iradia până la umăr.
Hipercifoza

Hipercifoza

Este o curbură exagerată a coloanei vertebrale toracale. Este prezentată ca o deformare funcțională ce afectează persoanele care lucrează pentru perioade lungi de timp stând pe scaune care nu sunt ergonomice. Aceasta provoacă:

  • durere
  • oboseală
  • sensibilitate
  • dureri în piept în cazuri foarte severe și avansate.
Torticolis

Torticolis

Apare atunci când nervii cervicali se inflamează și se manifestă ca un puseu dureros, uneori de mare intensitate, cu sediul lateto-cervical. Cele mai frecvente cauze sunt adoptarea de poziții necorespunzătoare însoțite de efort fizic atunci când angajații lucrează sau expunerea excesivă la frig, la curenți de aer rece. Ei stau într-o poziție care nu permite mușchilor gâtului să se relaxeze.

Dorsalgia

Dorsalgia

Este o durere intensă în regiunea dorsală a coloanei vertebrale. Apare, de obicei, în cazul persoanelor care lucrează timp îndelungat la birou sau care nu folosesc un scaun ergonomic. Aceasta este de obicei confundată cu o simplă durere de spate, care se poate răspândi spre coaste sau stern.

Scolioza

Scolioza

Este boala în care coloana vertebrală are o curbă laterală, în loc să fie dreaptă. Curba poate să fie sub formă de S sau C și poate evolua de-a lungul timpului. Mulți oameni au un anumit grad de deviere a coloanei, iar curburile coloanei vertebrale mai mici de 10 grade sunt considerate deviații normale ale coloanei. Scolioza minoră spre medie poate să nu provoace durere, în timp ce scolioza severă poate să afecteze respirația, inima, sistemul digestiv și mai ales să provoace durere.

Conform unor studii, scolioza afecteaza peste 3% din populația lumii. De obicei, apare la tinerii cu vârsta între 10 și 20 de ani, dar și la persoanele în vârstă.

Terapii stimulare musculara
Terapii de stimulare musculară

Terapii de stimulare musculară

 Electroterapia

Electroterapia este una dintre cele mai eficiente metode de stimulare neuromusculară: crește metabolismul celular, stimulează eliminarea produsilor de catabolism din muschi, cresc considerabil cantitatea de sânge intramuscular, provoacă vasodilatație și, mai mult, stimulează secreția de endorfine (un hormon care creeaza o stare de bine, cunoscut și ca hormonul fericirii). La nivel articular, fizioterapia stimulează secreția de lichid sinovial, ceea ce duce la o mai buna lubrifiere articulară și la o mai bună hidratare a tesuturilor moi intraarticulare.

 Masajul

Masajul crește și el cantitatea de sânge din mușchi si favorizează eliminarea toxinelor. De asemenea, masajul este deosebit de important pentru creșterea elasticitații fibrelor musculare și pentru eliminarea „focarelor de contractură” (zone ale mușchiului care sunt foarte contracturate, prin ruperea punților transversale dintre miofilamentele de actină și miozină (face parte din mecanismul contracției musculare).

Kinetoterapia

Kinetoterapia, însă are cel mai important rol în acest proces deoarece este singura modalitate prin care se poate recupera sau întreține mobilitatea articulară, forța musculară, stabilitatea articulară și coordonarea. Cu ajutorul unui program de kinetoterapie se pot recupera funcțile pierdute sau îngreunate de statul prelungit la birou sau de sedentarism.

Ce prevenție putem face?

  1. Atenție la poziție: spatele trebuie sa fie lipit de spătarul scaunului, în cazul în care acesta nu are o forma ergonomică se poate folosi o pernă pentru susținerea zonei lombare, cu șezutul la aprox 5-8 cm de pernă, coatele trebuie sa facă unghi de 90 de grade cu corpul, iar antebrațele să formeze o linie dreaptă, genunchii trebuie sa fie la un nivel puțin mai jos de cel al coapselor, poziția corectă a gâtului presupune o aliniere a urechilor cu umerii, distanța față de monitor să fie de aproximativ 40-50 cm, mouse-ul si tastatura vor fi așezate astfel încât coatele să fie paralele și să formeze unghiul de 90 de grade cu corpul, iar antebrațele sa fie întinse.
  2. Luarea pauzelor de muncă si ridicarea de pe scaun la intervale de 40-50 minute.
  3. Consultul precoce la medicul specialist.

Obezitatea

Una dintre cele mai frecvente afecțiuni la care sunt predispuși angajații care lucrează la birou din fața unui calculator este creșterea în greutate. Programul de lucru haotic, lipsa timpului pentru mese la ore fixe, frecvența cu care mâncăm fast-food în locul hranei sănătoase și lipsa mișcarii au condus, în ultimii ani, la creșterea cazurilor de obezitate, boala care a devenit una dintre principalele cauze pentru dezvoltarea ulterioară a problemelor cardio-vasculare.

În aceste condiții recomandăm adoptarea unui stil de viață sănătos, cu mese regulate, consumarea îndeosebi a fructelor și legumelor și a cărnii slabe și mai puțin a semipreparatelor și mâncării de tip fast-food. Efectuarea exercițiilor fizice regulat este bineînțeles un real beneficiu pentru problemele legate de greutate.

Afecțiuni ale vederii

Afectiuni oculare

Expunerea îndelungată la ecranele calculatoarelor și lipsa luminii naturale în spațiile de lucru duc in timp la situația în care mai mult de jumatate din angajați să poarte ochelari, fie din cauza unor afecțiuni, fie pentru protecție. Joburile secolului XXI suprasolicită atât de mult ochii, încât bolile oftalmologice au fost trecute pe lista bolilor profesionale.

Iată cateva dintre afecțiunile oculare de care pot suferi persoanele care utilizează excesiv calculatorul:

  • Presiune oculară. Deși unii oftalmologi nu sunt de acord cu acest lucru, se pare că expunerea continuă la un monitor contribuie la creșterea presiunii oculare, ceea ce ar putea duce la glaucom (a doua cauză de orbire din lume).
  • Cataractă. Ochii sunt sensibili la căldură, astfel încât expunerea lor la niveluri ridicate de microunde poate provoca cataractă (prima cauză a pierderii vederii la persoanele mai în vârstă de 50 de ani).
  • Ochi uscați. Sindromul ochiul uscat apare din cauza lipsei de lacrimi. Această lipsă de lacrimi se datorează în mod obișnuit blocării glandelor care secretă ulei în ochi. Sindromul ochiului uscat la persoanele de peste 40 de ani este des întâlnit și una dintre cauzele principale este expunerea prelungită la ecrane, deoarece modifică clipitul din ochi. Acest sindrom provoacă disconfort, dar nu afectează de obicei vederea.
  • Erori de refracție. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), erorile de refracție sunt tulburări oculare foarte frecvente. În acest caz ochiul nu poate focaliza în mod clar imaginile. Rezultatul este o vedere încețoșată, uneori atât de severă încât provoacă tulburări vizuale, cum ar fi miopia, hiperopia și astigmatismul.
  • Disfuncții binoculare. Acestea apar datorită stresului, tensiunii sau oboselii, unele simptome pot fi scăderea acuității vizuale și fotofobia(intoleranță anormală la lumină).
  • Oboseală oculară. Una cele mai frecvente probleme cauzate de lucrul prelungit la calculator este oboseala oculară. Aceasta este cauzată de perioade de odihnă insuficiente, de condiții de lucru incorecte, de reflectarea imaginilor sau a luminilor în dispozitivele electrice.

Cum prevenim afecțiunile oculare?

Prevenirea afectiunilor oculare
  1. Faceți pauze dese pentru a vă lăsa ochii să se odihnească. Priviți pe fereastră și clipiți din când în când, întindeți-vă capul și gâtul.
  2. Asigurați-vă că lucrați în condiții bune de iluminare, dar fără ca lumina să reflecte ecranul computerului.
  3. Mențineți o distanță mai mare de 50 cm între față și ecran.
  4. Utilizați ochelari pentru ochi obosiți.Ochelarii vă pot ajuta atunci când lucrați la calculator, mai ales dacă sunteți de vârstă mijlocie sau mai în vârstă.
  5. Faceți o vizită medicului oftalmolog pentru un consult la cel putin un an, sau la nevoie si informati-l ca folosiți foarte mult calculatoarele.

Suprasolicitarea

La acest capitol sunt multe de spus. Stresul si oboseala cronică sunt afecțiuni care apar din ce in ce mai frecvent în rândul angajaților, iar rezolvarea poate lua timp. Cea mai simpla rezolvare pentru a nu ajunge în situația de a fi suprasolicitat la locul de munca este organizarea temeinică a programului si prioritizarea sarcinilor.


Medic Specialist Medicină de familie

  • Specializare: Medicină de familie
  • Peste 5 ani experiență
  • A ajutat peste 700 de oameni pe Medic Chat
  • Feedback excelent
  • Răspunsuri rapide (tipic 1-2 ore)
  • Peste 90 de testimoniale

“Va mulțumesc foarte mult! Eu nefiind în România în aceasta perioada, îmi este mai ușor cu acest chat, iar dumneavoastră îmi sunteți de mare ajutor!” (Alina)

“Doamna dr. este absolut minunata ! M.a ajutat foarte mult in legatura cu nelamuririle pe care le aveam si raspunde de fiecare data ! Va multumesc foarte mult !” (Raluca)

Scroll to Top