fbpx
psoriazis și pitiriazis

Psoriazis și Pitiriazis – care e diferența, cum se recunosc, cauze, simptome, tratament

Publicat pe 29 mai 2020

Actualizat pe 16 februarie 2023

Psoriazis și Pitiriazis sunt amândouă boli de piele care se manifestă relativ similar și pot fi ușor de confundat. Una este o boală cronică, iar cealaltă se poate vindeca de la sine în câteva săptămâni sau luni de zile. Cum le deosebim?

Ai nelămuriri cu privire la cazul tau?

Întreabă unul dintre cei peste 160 de doctori online

Rapid și ușor. Doctori verificați. Confidențial și anonim

  Scrie o întrebare

Ce este Psoriazis?

Psoriazis este o boală cronică autoimună care cauzează o creștere accelerată a celulelor pielii, determinând apariția unor zone de piele îngroșată, de culoare roșiatică, care pot fi acoperite de coji groase și pot sângera. Cel mai des psoriazis apare pe genunchi și coate, dar se poate dezvolta și pe alte zone precum: mâini, picioare, gât, scalp, față.  Există opțiuni de tratament care pot ameliora efectele. Această afecțiune este asociată cu artrita psoriazică.

Ce este Pitiriazis?

Pitiriazis denumește un grup de boli de piele care se manifestă prin apariția unor inflamații, cel mai adesea leziuni sau pete pe piele. Există mai multe forme de pitiriazis cu cauze virale, fungice sau bacteriene. În general se vindecă în câteva săptămâni, urmând tratament. Unele forme pot reapărea.

Care sunt cauzele?

Nu se cunosc exact cauzele care determină apariția acestor două boli, deși studiile arată că au legătură cu sistemul imunitar și o predispoziție genetică.

Cel mai frecvent apar la tineri și adulți, cu vârste cuprinse între 15-35 ani, deși se pot dezvolta și la alte vârste. Pitiriazis este mai frecvent în climate cu umiditate ridicată sau la persoane care transpiră abundent. Este de asemenea posibil să dispară iarna și să reapară vara.

Declanșatori

Multe persoane predispuse la psoriazis pot fi asimptomatice timp de ani de zile, până în momentul în care afecțiunea este declanșată de un factor de mediu. Declanșatoarele comune ale psoriazisului includ:

  • Infecții
  • Vremea, în special condițiile reci și uscate
  • Leziuni la nivelul pielii, cum ar fi o tăietură sau o răzuire, o mușcătură de insecte sau o arsură solară severă
  • Stresul și anxietatea. Citiți mai multe despre anxietate și despre tulburările de anxietate.
  • Fumatul și expunerea la fumatul pasiv
  • Consum excesiv de alcool
  • Anumite medicamente – inclusiv medicamente pentru hipertensiune arterială și medicamente antimalarice

În ceea ce privește pitiriazisul, declanșatorii nu sunt exact cunoscuți, însă specialiștii consideră că posibili declanșatori ai afecțiunii sunt stresul sau anumite alimente și medicamente. Există totuși medicamente care pot provoca eczeme asemănătoare pitiriazisului. 

Tipuri de psoriazis

Care sunt tipurile de Psoriazis și simptomele aferente?

Psoriazis cu plăci: este cea mai comună formă de psoriazis și se manifestă prin apariția unor leziuni roșii ușor ridicate, acoperite de celule albe de piele moartă. Sunt de obicei dureroase și provoacă mâncărimi, se pot crăpa și sângera. Apar cu precădere pe scalp, genunchi, coate și spate.

Psoriazis gutos: se manifestă prin leziuni mici rotunde, ce apar în general în copilărie sau adolescență și sunt generate de infecții streptococice. Este a doua cea mai comună formă de psoriazis.

Psoriazis inversat: apare ca o erupție fină, roșiatică, nefiind solzoasă precum celelalte tipuri de psoriazis. Apare în zone precum axilă, în spatele genunchiului sau în zona genitală.

Psoriazis pustular: se manifestă prin apariția unor pustule albe neinfecțioase înconjurate de piele roșie (ca niște bășici). Cel mai frecvent apare pe mâini sau picioare. Nu este o infecție și nu este contagios.

Psoriazis eritodermic: este o formă severă de psoriazis pentru care se recomandă vizita urgentă la doctor. Se manifestă cu pete roșii pe zone extinse din corp, provocând mâncărimi și exfolierea pielii. Este o afecțiune foarte rară.

Tipuri de pitiriazis

Care sunt tipurile de Pitiriazis și simptomele aferente?

Pitiriazis Rosea sau Rozat: este o erupție cutanată care începe cu o singură pată mai mare pe piele, de obicei pe spate sau trunchi, cu o formă ovală, având între 2-10 centimetri. În decurs de o săptămână sau două, această pată dezvoltă alte pete mai mici, iar erupția se poate întinde pe spate sau piept. Se poate vindeca în 8-10 săptămâni.

Pitiriazis Versicolor: este o infecție fungică; determină apariția unor pete fie roșiatice, roz sau mai deschise decât culoarea pielii. Cel mai frecvent apar pe trunchi, gât și brațe, însă pot apărea și în alte zone. În general, se poate vindeca satisfăcător cu tratament, dar poate reapărea.

Pitiriazis Alba: afectează cel mai des copiii și se manifestă prin pete/plăci de culoare albă. De obicei apar pe față sau gât, umeri, brațe. Sunt ovale, rotunde cu o formă neregulată și sub 5 cm diametru. Nu generează mâncărimi sau dacă apar sunt foarte slabe. Dispar în câteva luni, deși pot persista și până la doi-trei ani.

Pitiriazis Rubra Pilaris: este o afecțiune rară a pielii care generează plăci scuamoase de culoare roșiatică-portocalie. Pielea de pe palme și tălpi se poate îngroșa. În general, debutează cu o erupție roșiatică care se dezvoltă în timp și poate ocupa zone extinse din corp. Poate genera mâncărimi. Forme mai grave pot necesita spitalizare. Se poate vindeca spontan după unul-trei ani sau poate persista în timp.

Cum este stabilit diagnosticul?

Medicul dermatolog va oferi un diagnostic în funcție de aspectul leziunilor pe piele și de evoluția în timp. Acest diagnostic poate fi susținut printr-o biopsie cutanată, prin examinarea microscopică sau cu lampă Wood.

Ce opțiuni de tratament există pentru psoriazis și pitiriazis?

Tratament pentru Psoriazis

Deși nu există un tratament care să vindece cu siguranță această afecțiune, există mai multe opțiuni care să amelioreze efectele:

  • creme, unguente, șampoane și geluri care se aplică direct pe piele
  • terapie cu lumină (fototerapie)
  • medicamente sistemice pentru forme mai severe care nu răspund la tratamente topice (aplicate direct pe piele). Acestea pot avea efecte secundare.

Este recomandată comunicarea regulată cu medicul dermatolog pentru a urmări efectele tratamentului, a discuta opțiuni alternative.

Tratament pentru Pitiriazis

Unele forme de Pitiriazis pot disparea fără tratament în decurs de câteva săptămâni, unele dispar după 1-2 luni de tratament. Tratamentul este bazat de obicei pe creme și unguente antifungice sau corticosteroizi care se aplică pe zonele afectate în funcție de recomandarea medicului dermatolog (de exemplu seara înainte de culcare, timp de 2 săptămâni). Se pot recomanda de asemenea și șampoane speciale care să susțină vindecarea și să prevină reapariția. Pentru mâncărimi severe medicul dermatolog vă poate recomanda medicamente adiminstrate oral.

Medicul dermatolog poate recomanda respectarea unei igienă riguroase pe perioada tratamentului care implică schimbarea și spălarea constantă a prosoapelor, lenjeriei și hainelor care au contact cu zona aftectată.

Stil de viață care susține vindecarea

Ce schimbări în stilul de viață ajută la ameliorarea psoriazisului?

  • renunțarea la fumat
  • renunțarea la alcool sau reducerea semnificativă a cantității
  • scăderea în greutate, pentru persoanele care suferă de obezitate
  • reducerea stresului, puteți include practici care ajută la eliberarea stresului, precum yoga, meditație, exerciții de respirație
  • băi și dușuri frecvente cu apă caldă (dar nu fierbinte), puteți adăuga sare Epsom, ulei de cocos sau de măsline și uleiuri esențiale (vezi mai jos)
  • hidratarea regulată a pielii cu loțiuni naturale, precum uleiul de cocos (vezi mai jos)
  • un stil de viață activ cu mișcare regulată, somn odihnitor, suficientă apă
  • puteți include suplimente alimentare care reduc inflamațiile, precum: ulei de pește, turmenic, vitamina D, aloe vera, etc. Verificați cu medicul să nu existe interacțiuni nedorite cu tratamentul urmărit.
  • reduceți mâncarea procesată, glutenul, carnea roșie și lactatele

Ce tipuri de produse este recomandat să folosiți dacă aveți psoriazis?

  • săpunuri care sunt hipoalergenice, fără alcool, făr sulfați, fără coloranți și fără parfumuri
  • loțiuni hidratante naturale și grase, fără coloranți și parfumuri, de exemplu untul de shea sau uleiul de cocos
  • loțiuni care conțin cermaide, fără coloranți și parfumuri
  • loțiuni naturale bazate pe aloe vera
  • uleiul de cânepă
  • uleiurile esențiale pot fi aplicate pe piele, câteva picături amestecate în ulei de cocos (altfel ar fi prea puternice). Se consideră că pot ajuta în cazul psoriazis: uleiul esențial de arbore de ceai (Tea Tree sau Maleluca), lavandă, tămâie, cimbru, geranium, mentă. Este foarte important ca uleiurile să fie naturale, Pure Grade, nu cele pentru uz cosmetic sau odorizant. Verificați cu un specialist și cu medicul dermatolog ce ar fi potrivit pentru forma de psoriazis de care suferiți.

Ce tipuri de haine este recomandat să purtați dacă aveți psoriazis sau pititriazis?

Purtați haine din materiale lejere, care să fie blânde cu pielea și să nu vă cauzeze iritații. Bumbacul, mătasea, cașmirul ar fi indicate, evitați lâna. Culorile deschise sunt o alegere potrivită. Puteți utiliza eșarfele sau alte accesorii care vă pot ajuta dacă doriți să acoperiți petele, însă țineți cont că în unele cazuri expunerea la soare 10-15 minute zilnic poate ajuta (verificați cu medicul dermatolog dacă este și cazul dvs).

Ce altă afecțiune poate fi?

Oamenii pot confunda cu ușurință psoriazisul și pitiriazisul cu alte afecțiuni, printre care:

  • Eczemă
  • Dermatită numulară
  • Tricofiția

De aceea, este important să nu vă autodiagnosticați. Consultați un medic dermatolog pentru a fi sigur că sunteți diagnosticat corect și că beneficiați de cel mai bun tratament pentru cazul dvs. Puteți solicita o a doua opinie pe aplicația Medic Chat unde puteți adresa o întrebare unui specialist dermatolog referitor la orice neclaritate aveți. 

Întrebări frecvente despre psoriazis și pitiriazis

1. Sunt psoriazis și pitiriazis contagioase?

Nu. Nici Psoriazis, nici Pitiriazis nu sunt considerate contagioase, nu se pot transmite și nici nu pot fi luate de la altcineva.

2. Poate ajuta expunerea la soare în combaterea simptomelor?

Unele cercetări indică faptul că expunerea moderată zilnică la soare vă poate ajuta în combaterea simptomelor. Trebuie să aveți grijă să evitați eventuale arsuri solare. 


Articol redactat de Adrian Stoianovici

Scroll to Top