fbpx
cover_vaginoza-bacteriana

Vaginoza Bacteriană (Vaginită): Cauze, Simptome, Tratament și Prevenire

Publicat pe 25 iunie 2020

Actualizat pe 9 martie 2023

Vaginoza sau vaginita bacteriană este o afecțiune frecventă în rândul femeilor care implică secreții vaginale neobișnuite și poate favoriza apariția bolilor cu transmitere sexuală. Gardnerella vaginasis este o cauză frecventă a vaginozei bacteriene, din cauza faptului că înlocuiește bacteriile “bune” cu cele “rele”.

Articol revizuit de

Obstetrică-Ginecologie

Scrie o întrebare

Ce este vaginita (vaginoza) bacteriană?

Vaginoza bacteriană (VB) este o cauză frecventă de apariție a secreției vaginale modificate. Vaginoza nu este o infecție cu transmitere sexuală, dar poate crește riscul de a obține o asemenea infecție vaginală, cum ar fi Chlamydia

Vaginoza bacteriană reprezintă de fapt tulburarea echilibrului florei vaginale normale (în vagin există în mod normal bacterii vaginale), cu predominanța unor specii în defavoarea altora, ceea ce determină modificarea secreției vaginale (cantitate, miros, aspect).

Flora vaginală (flora microbiană frecventă) conține două tipuri de microorganisme în mod general:

  • Microorganisme facultative (de exemplu E.coli)
  • Microorganisme anaerobe (de exemplu Peptococu sau mobiluncusl)

În cazul în care apare un dezechilibru între aceste microorganisme, poate apărea vulvoganita bacteriană. Cel mai frecvent tip de vulvovaginită este vaginita.

Simptome de vaginoză bacteriană (vaginită)

Simptome vaginoza bacteriana
Simptome vaginoză bacteriană

Cel mai frecvent simptom al vaginozei bacteriene este secreția vaginală neobișnuită, care emană un miros vaginal puternic („miros de pește” în zona genitală), în special după actul sexual. Este posibil să observați o schimbare a culorii și consistenței secreției, cum ar fi alb-gri, subțire și apoasă. 

Alte semne și simptomele ale vaginozei bacteriene pot include:

  • Secreție vaginală apoasă, de culoare gri, albă sau verde (scurgere apoasă chiar și fără miros)
  • Miros neplăcut
  • Mâncărime sau usturime vaginală
  • Usturime în timpul urinării
  • Usturime în timpul actului sexual la femei
  • Durere la urinare
  • Disconfort în zona genitală (este un simptom comun, tratamentul poate fi diferit în funcție de cauză)

Multe femei cu vaginoză bacteriană nu prezintă semne sau simptome. Cu toate acestea, dacă prezentați orice fel de secreție vaginală, puteți citi aici care dintre ele sunt normale sau anormale, în funcție de culoare, textură, stări și simptome.

Recomandarea medicului Georgiana Bolocan

Când să consultați un medic?

Este indicat să vă consultați medicul ginecolog dacă:

  • Prezentați secreții vaginale, asociate cu un miros puternic neplăcut și febră. Medicul dumneavoastră vă poate ajuta să determinați cauza și să identificați semnele și simptomele.
  • Ați mai avut infecții vaginale, dar culoarea și consistența secreției par diferite de data aceasta.
  • Aveți mai mulți parteneri sexuali sau un nou partener. Uneori, semnele și simptomele unei infecții cu transmitere sexuală sunt similare cu cele ale vaginozei bacteriene.
  • Încercați tratamente fără prescripție medicală și simptomele persistă.

Consultați medicul ginecolog dacă credeți că suferiți de vaginoză bacteriană. Starea nu este, de obicei, gravă dar va trebui să fiți tratată cu antibiotice. De asemenea, este important să solicitați tratament dacă sunteți gravidă, deoarece există mici șanse ca infecția să poată provoca complicații ale sarcinii.

Dacă doriți o a doua opinie legată de cazul dvs. puteți intra pe aplicația Medic Chat pentru a adresa o întrebare unui specialist ginecolog.

Ce se întâmplă în timpul consultației?

Medicul trebuie să excludă o infecție bacteriană cu transmitere sexuală și să confirme diagnosticul de vaginoză bacteriană . Acesta vă va adresa întrebări despre simptome și este posibil să examineze vaginul.

Pentru a vă testa de vaginoză bacteriană și de alte infecții vaginale, se introduce o bucată mică de bumbac în interiorul vaginului cu ajutorul căreia se recoltează secreția vaginală. Aceasta va fi examinată la un laborator specializat.

Tratamentul vaginozei bacteriene

Tratamentul vaginozei bacteriene
Tratamentul vaginozei bacteriene

Vaginoza bacteriană este, de obicei, tratată cu comprimate antibiotice, geluri, creme sau ovule pentru infecții intime. Acestea sunt prescrise de medicul ginecolog. 

În general, nu este necesar să se trateze și partenerul sexual masculin al unei femei infectate.

Partenerele de sex feminin ar trebui să efectueze aceleași teste și ar putea avea nevoie de tratament. Este deosebit de important ca femeile însărcinate cu simptome să fie tratate pentru a scădea riscul de naștere prematură sau de greutate mică la naștere.

Administrați medicamente, ovule ginecologice cu antibiotic sau utilizați crema și gelul atât timp cât prescrie medicul – chiar dacă simptomele dvs. dispar. Oprirea timpurie a tratamentului poate crește riscul de recurență.

Vaginoză bacteriană recurentă

Este ceva obișnuit ca vaginoza bacteriană să revină (de obicei reapare în primele 3 luni). Va trebui administrat tratamentul mai mult timp, până la 6 luni, dacă vaginoza revine de mai mult de două ori în 6 luni, conform recomandărilor medicului ginecolog.

Lucruri pe care le puteți face singură

Pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor și prevenirea revenirii vaginozei bacteriene:

 Ce trebuie să faceți

  • Folosiți apă și săpun pentru a vă spăla în zona genitală, de preferat săpun cu pH acid, tratament recomandat pentru usturimea genitală
  • Optați pentru duș în locul băii în cadă
  • Folosiți lenjerie intimă de bumbac

Ce nu trebuie să faceți

  • Nu folosiți săpunuri parfumate pentru a vă spăla în zona genitală
  • Nu folosiți deodorante vaginale
  • Nu faceți dușuri intravaginale frecvente
  • Nu puneți lichide antiseptice în baie
  • Nu folosiți detergenți puternici pentru a vă spăla lenjeria
  • Nu fumați

Ce provoacă vaginoza bacteriană

Recomandari vaginoza bacteriana

Vaginoza bacteriană este cauzată de o modificare a echilibrului natural al bacteriilor din vagin. Cocobacilii (din grupul de bacterii numit haemophilus care provoacă infecții genitale) sunt bacteriile care provoacă, de obicei, vaginoză bacteriană. Cauzele nu se cunosc în totalitate, dar este mai probabil să dobândiți vaginoza dacă:

  • Sunteți activă sexual (dar și femeile care nu au avut niciodată relații intime se pot îmbolnăvi)
  • Ați schimbat partenerul sexual
  • Folosiți produse parfumate în vagin sau în jurul său
  • Ați urmat recent tratament antibiotic
  • Aveți imunitatea scăzută
  • Aveți în istoricul medical boli ale vaginului

Vaginoza bacteriană nu este o infecție cu transmitere sexuală, chiar dacă poate fi declanșată de actul sexual. 

Bacteria numită Gardnerella vaginasis poate produce, de asemenea, vaginoză bacterină

De asemenea, o femeie poate transmite Gardnerella altei femei în timpul actului sexual. În schimb, sunt șanse mari să obțineți o infecție cu transmitere sexuală dacă suferiți de vaginoză bacteriană (bacteriile proprii nu vă mai pot proteja din cauza dezechilibrului). Acest lucru se poate întâmpla deoarece afecțiunea determină scăderea acidității vaginului și reducerea căilor naturale de apărare împotriva infecției.

Factori de risc ale vaginozei bacteriene

Toate persoanele de sex feminin pot dezvolta vaginita bacteriană. Cu toate acestea, riscurile de a contracta această afecțiune sunt mai ridicate în următoarele cazuri:

  • Aveți origini afro-americane
  • Suferiți de o infecție urinară
  • Faceți sex neprotejat
  • Aveți dispozitiv intrauterin (DIU, sterilet)
  • Aplicați excesiv spălături vaginale cu diferite substanțe
  • Aveți mai mulți parteneri sexuali
  • Sunteți însărcinată

Țineți cont de factorii de risc pentru a putea preveni apariția vaginozei bacteriene.

Complicațiile vaginozei bacteriene

Dacă vaginoza bacteriană nu se ameliorează de la sine sau în absența tratamentului, poate crește riscul de a contracta alte afecțiuni genitale sau infecții cu transmitere sexuală, cum ar fi HIV, chlamydia sau gonoreea. Dacă sunteți însărcinată, poate crește și riscul de naștere timpurie.

În cazul în care afecțiunea nu este tratată, poate crește, de asemenea, riscul de a dezvolta o afecțiune numită boală inflamatorie pelvină sau insuficiență renală. Această afecțiune poate afecta fertilitatea și crește riscul de naștere prematură dacă sunteți însărcinată.

Metode de prevenire ale vaginozei bacteriene

Vaginoza bacteriană nu poate fi prevenită în anumite cazuri. Cu toate acestea, există mai multe lucruri pe care le puteți face pentru a vă reduce riscul de a dezvolta vaginită bacteriană:

  • Folosiți metode de protecție. Folosiți prezervativul în timpul activității sexuale. Interacțiunea dintre materialul seminal și scurgerile vaginale vă poate crește riscul de a dezvolta vaginoză bacterinană.
  • Păstrați o igienă “clasică”. Evitați să faceți spălări vaginale sau genitale folosind produse parfumate. Acestea vă pot schimba pH-ul vaginal și veți deveni mai vulnerabilă la vaginoză bacteriană.

Dacă ați avut vaginită bacteriană în trecut, sunt șanse mari să dezvoltați din nou această afecțiune. Medicii estimează că 50% dintre femeile care au suferit vaginoză, au dezvoltat din nou această afecțiune în decurs de 12 luni de la tratament (vaginoză recurentă).

Dacă doriți să contactați un doctor pentru a discuta despre cazul dvs. puteți adresa o întrebare pe Medic Chat unui medic ginecolog. 

Vaginoza bacteriană în timpul sarcinii

Dacă dezvoltați vaginoză bacteriană în timpul sarcinii, există șanse reduse de complicații, cum ar fi nașterea prematură sau avortul spontan. În cazul majorității sarcinilor, vaginoza nu provoacă probleme.

Consultați medicul dacă sunteți gravidă și secreția vaginală se modifică.

Întebări frecvente despre vaginoza bacteriană

1. Care sunt simptomele vaginozei bacteriene?

VB nu prezintă întotdeauna simptome, așa că multe persoane nici măcar nu știu că au vreo problemă. Uneori simptomele apar și dispar sau sunt atât de ușoare încât nu sunt observate.
Principalul simptom al VB este o scurgere vaginală apoasă care are un miros puternic de pește. Secreția poate fi albă, gri mat, verzuie și / sau spumoasă. Mirosul specific apare adesea după actul sexual.
Este posibil să simțiți o ușoară mâncărime sau arsură când urinați la nivelul introitului vaginal, dar acestea sunt simptome mai rare.

2. Vaginoza bacteriană poate trece de la sine?

Vaginoza bacteriană este de obicei o problemă ușoară care poate dispărea de la sine în câteva zile, dar poate duce la probleme mai grave dacă este netratată. Așadar, trebuie să consultați medicul ginecolog și să beneficiați de tratament.

3. Ce antibiotic se ia pentru infecție genitală?

Există mai multe antibiotice care se pot administra pentru infecții genitale, atât pe cale orală, cât și topice. Este recomandat să întrebați medicul pentru a putea administra un antibiotic potrivit pentru cazul dvs.

4. Ce se întâmplă dacă vaginoza bacteriană nu este tratată?

În cazul în care vaginoza bacteriană nu este tratată, poate duce la anumite complicații, cum ar fi dezvoltarea unei infecții precum HIV, Chlamydia sau gonoreea.

5. Vaginoza bacteriană este contagioasă?

Vaginoza bacteriană nu se răspândește de la o persoană la alta, dar contactul sexual vă poate crește riscul de a obține infecția.

6. Cât durează vaginoza bacteriană?

Vaginoza bacteriană dispare, de obicei, în 2 sau 3 zile, prin administrarea antibioticelor, dar tratamentul durează 7 zile. Nu opriți administrarea medicamentelor mai devreme, chiar dacă simptomele s-au ameliorat.


Medic Rezident Obstetrică-Ginecologie

  • Specializare: Obstetrică-Ginecologie
  • A ajutat peste 150 de oameni pe Medic Chat
  • Feedback excelent
  • Răspunsuri rapide (tipic 1-2 ore)
  • Peste 10 testimoniale

“Multumesc din suflet pentru sfaturi. Am dat in sfarsit de un medic care stie ce face.” (Simona)

“Un specialist care cu adevarat explica pe inteles Bravo!” (Ana)

Scroll to Top